Informare

Comunicat de presa lucrari
03.06.2014
Echipa proiectului CAMPUS publică comunicatul de presă cu privire la organizarea conferinței de deschidere a lucrărilor de construcție ale centrului de cercetare CAMPUS.

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti anunţă
deschiderea lucrărilor de construcție a
Centrului de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse şi Procese Inovative CAMPUS


Miercuri, 4 Iunie 2014, la ora 15:00

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti vă invită la deschiderea lucrărilor Centrului de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse şi Procese Inovative - CAMPUS, Miercuri, 4 Iunie 2014, la ora 15:00.

Proiectul este dezvoltat din fonduri europene, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POSCCE).

Clădirea aferentă Institutului CAMPUS va îndeplini standarde înalte de calitate, atât din punct de vedere al funcționalității, arhitecturii și al materialelor folosite, cât și al tehnologiilor utilizate. Institutul va cuprinde 41 de laboratoare de cercetare inter și transdisciplinare, complet echipate, spaţii de lucru, spaţii de prezentări şi conferinţe, precum şi spaţii tehnice în care își vor desfașura activitatea doctoranzi și postdoctoranzi, cadre didactice și ceretători din universitate și din instituţiile partenere.

Institutul va fi deschis colaborării cu alte institute publice sau private în domeniile în care Universitatea POLITEHNICA din București are competențe și dezvoltă direcții noi de cercetare.

La deschidere vor participa, pe lângă membri comunității academice ai universității noastre, și:
Domnul Victor Ponta – Prim-ministru
Domnul Mihnea Costoiu – Ministru delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Ştiințifică și Dezvoltare Tehnologică
Domnul Gigel Paraschiv – Secretar de Stat, Ministerul Educației Naționale
Domnul Sorin Oprescu – Primarul general al Municipiului București

Vă așteptăm să fiți alături de noi la acest eveniment deosebit.

Detalii suplimentare puteţi obţine de la:
Domnul Bogdan Ionescu (membru în echipa de management şi persoană de contact)
Tel. +4021 402 97 46;
Fax +4021 318 10 05;
email: bionescu@alpha.imag.pub.ro.

Pagină proiect: http://www.campus.upb.ro/.
Ştiri
Informare reviste de specialitate #3

Echipa proiectului CAMPUS publică rezultatele proiectului în revista Capital,…

Informare reviste de specialitate #2

Echipa proiectului CAMPUS publică rezultatele proiectului în revista Capital,…

Informare reviste de specialitate #1

Echipa proiectului CAMPUS publică rezultatele proiectului în revista Capital,…

Info-Buletin
"Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei".